.Referatul este un text ce cuprinde relatarea unei activitati sau prezentarea unei lucrari, fiind structurat , de obicei , astfel:
a)prezentarea pe scurt a problemei abordate;
b)descrierea activitatilor, a cercetarilor a unei carti;
c)concluzii & propuneri;
d)semnatura celui ce a intocmit referatul.
.Eseul este un text , realizat intr-o forma literara , in care se trateaza , intr-o interpretare originala , probleme din domenii variate , de obicei fara pretentia de a le epuiza. Subiectivitatea , ineditul & originalitatea punctului de vedere al autorului sunt trasaturi ale eseului , motiv pentru care acesta este socotit "opera de personalitate".
In activitatea didactica exista doua tipuri de eseuri: eseul nestructurat prezinta elevului un subiect , urmand ca acesta sa decida ce sa includa & cum sa ordoneze raspunsul; eseul strcturat precizeaza elevului ce sa ia in considerare , indica performanta relativa a problemelor & ordoneaza raspunsul.
.Comentariul. In sens general, comentariul este un text, de obicei scurt , prin care se explica (interpreteaza) & se apreciaza (in spirit critic) un eveniment, o problema de activitate. Aspectele comentate sunt foarte variate , comentariile putand fi filozofice , stiintifice , politice , culturale , morale , litarare , artistice (muzicale , dramatice) , sportive etc.
Comentarilul litarar este o compozitie in care se explica , se interpreteaza & apreciaza anumite pasaje dintr-o opera sau opera in intregime , stabilindu-se filiatii & coordonate istorico-literare.
.Comentariul de text cuprinde de obicei:
a)incadrarea fragmentului in opera literara; incadrarea scrierii respective in ansamblul operei scriitorului; integrarea autorului & a operei sale in perioada in care s-a format & a creat; identificarea temei , precum & a celor mai importante idei;
b)prezentarea ideilor ce se deschid in lectura textului, simultan cu anumite consideratii asupra realizarii artistice privind: tipuri de imagini, figuri de stil , elemente de fonetica , morfologie & sintaxa , observatii cu privire la vocabular , comentariul prozodiei (in cazul versurilor);
c)aprecieri referitoare la sentimentele pe care lectura textului le inspira cititorului; asemanari sau diferentieri fata de alte texte din literatura romana sau universala.
.Analiza Intr-o acceptie larga a termenului , prin analiza se intelege metoda generala de cercetare , bazata pe descompunerea unui intreg (obiect, fenomen , text) in elementele lui componente & pe studierea fiecaruia dintre acestea. Opusa analizei, dar strans legat de ea , este sinteza.
Ca tip de compozitie , analiza este textul care consta in descompunerea unui intreg (obiect , fenomen , comunicare verbala etc.) in elementele lui componente , in explicarea, interpretarea & aprecierea fiecaruia dintre acestea & intregului pe care il constituie. Strctura analizei literare trebuie adaptata specificului operei , neexistand formule general valabile.
Analiza literara implica & operatia de comentare. Deosebirea dintre cele doua tipuri de compozitie consta in faptul ca in analiza literara se apreciaza toate elementele constituitive ale operei in perspectiva evaluarii ansamblului , in timp ce in comentarilul literar atentia se fixeaza asupra unuia sau a catorva elemente componente.
.Paralela este o compozitie in care se prezinta , simultan , asemanarile & deosebirile dintre doua obiecte , fenomene , persoane (personaje literare) , fiinte , opere ( stiintifice , literare , artistice), evenimente etc., cu scopul sublinierii, prin comparatie , a trasaturilor specifice.
.Procesul-verbal este un act cu caracter oficial in care se consemneaza un fapt , o situatie , sau in care se noteaza , pe scurt, discutiile & hotararile unei adunari constituite. Exista mai multe tipuri de procese verbale: de consemnare , de constatare , de controversatie , de predare-primire.
In procesul-verbal de consemnare se mentioneaza:
a)data, locul & felul adunarii;
b)participantii;
c)ordinea de zi ,continutul discutiilor (cu nominalizarea celor care au luat cuvantul); ideile din interventiile acestoara, precum & hotararile adoptate; in final semneaza cel care a redactat procesul-verbal sau cei care au participat, in cazul unei sedinte restranse.
.Cererea este textul cu destinatie oficiala , prin care o persoana solicita rezolvarea unei probleme de ordin personal sau public. In alcatuirea ei intra:
a)formula de adresare (cu initiale majuscule), dupa care se pune virgula;
b)numele & prenumele solicitantului , functia sau ocupatia lui & adresa completa;
c)continutul propiu-zis al cererii & motivarea acestuia (se vor evita detaliile inutile);
d)in dreapta, sub text ,petitionarul semneaza;
e)in stanga paginii, sub text , se pune data cand a fost conceputa cererea;
f)in partea de jos a paginii, se mentioneaza functia & locul de munca ale adresantului.
.Curriculum vitae reprezinta expunerea succinta a datelor despre viata unei persoane, facuta de persoana insasi. In alcatuirea acestui tip de text , cerut in situatii diverse (angajare intr-o institutie , prezentare intr-o anumita imprejurare etc.), sunt incluse rubrici , precum: datele personale (numele & prenumele , data nasterii , adresa , numarul de telefon , fax , e-mail , web , stare civila , educatie (scoli absolvite, diplome & titluri stiintifice obtinute), activitate profesionala , activitati desfasurate (locuri de munca anterioare, functii detinute), lucrari publicate , alte mentiuni privind preocuparile persoanei respective , care sa contureze o prezentare succinta a acesteia.
.Memoriul de activitate este un text in care autorul isi consemneaza , succint , realizarile in planul activitatilor profesionale, in vederea informarii & a confirmarii lor de catre o anumita instanta. Un memoriu de activitate va fi redactat in stil oficial , cu constructii sobre , fraze scurte & fara digresiuni.
duminică, 25 ianuarie 2009
sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Eseul
.Termenul de eseu provine din fr. essai, care inseamna "incercare".
Eseul este forma de notiune a unor observatii personale , cu caracter reflexiv , in care se aduc , in modul impresionistic , o desplina libertate de miscare a spiritului , sugestii de cunoastere pe cele mai diverse teme.
In tendinta de a da expresie unor trairi personale ale ideilor , eseul sta la confluenta filozofiei cu literatura. M. de Montaigne inaugureaza genul & anticipeaza modernitatea speciei (Eseuri, 1500).
In acceptia sa cea mai apropiata , opera eseistica se caracterizeaza pin stilul digresiv & continutul paradoxal. Eseul filozofic sau literar , cu forma sa eminamente deschisa , are o traditie ilustra de-a lungul ultimelor trei secole:
-in cultura engleza :Francis Bacon , John Locke , John Ruskin;
-in cultura germana: Gottfried Leibniz , Gotthold Lessing , Friedrich von Schiller , Johan Wolfgang Goethe , Arthur Schopenhauer , Friedrich Nietzsche;
- in cultura franceza: Michel de Montaigne , Voltaire;
-in cultura americana: Ralph W.Emerson.
Ajuns la apogeu in secolul al XX-lea , cand este cultivat mai mult decat oricand de o serie intreaga de scriitori cu inclinatii spre speculatia filozofica (de la Gilbert K. Chesterton la Miguel de Unamuno), eseul interfereaza domeniul criticii , al istoriei literare & chiar pe acela al romanului , ca Marcel Proust , Thomas Mann sau Aldous L. Huxley. Pentru poetii ermetici & modernisti (de la Paul Valeri la Thomas S. Eliot ), eseul constituie modalitatea predilecta prin care acestia isi formuleaza temele de reflectie.
In literatura romana , primul eseu erudit este Pseudokyneghetikos de Alexandru Odobescu , pe tema vanatorii reflectate concomitent in scluptura ,grafica , pictura & literatura.
Vocatia pentru eseu , in perioada imterbelica , se manifesta la scriitori ca Paul Zarifopol , Mihail Ralea , Lucian Blaga , Camil Petrescu, mai ales in articolele de reflectii. Cu o nota accentuat confesiva , preferinta pentru eseu se observa la exponentii generatiei lui Mircea Eliade & Emil Cioran.
Eseul este forma de notiune a unor observatii personale , cu caracter reflexiv , in care se aduc , in modul impresionistic , o desplina libertate de miscare a spiritului , sugestii de cunoastere pe cele mai diverse teme.
In tendinta de a da expresie unor trairi personale ale ideilor , eseul sta la confluenta filozofiei cu literatura. M. de Montaigne inaugureaza genul & anticipeaza modernitatea speciei (Eseuri, 1500).
In acceptia sa cea mai apropiata , opera eseistica se caracterizeaza pin stilul digresiv & continutul paradoxal. Eseul filozofic sau literar , cu forma sa eminamente deschisa , are o traditie ilustra de-a lungul ultimelor trei secole:
-in cultura engleza :Francis Bacon , John Locke , John Ruskin;
-in cultura germana: Gottfried Leibniz , Gotthold Lessing , Friedrich von Schiller , Johan Wolfgang Goethe , Arthur Schopenhauer , Friedrich Nietzsche;
- in cultura franceza: Michel de Montaigne , Voltaire;
-in cultura americana: Ralph W.Emerson.
Ajuns la apogeu in secolul al XX-lea , cand este cultivat mai mult decat oricand de o serie intreaga de scriitori cu inclinatii spre speculatia filozofica (de la Gilbert K. Chesterton la Miguel de Unamuno), eseul interfereaza domeniul criticii , al istoriei literare & chiar pe acela al romanului , ca Marcel Proust , Thomas Mann sau Aldous L. Huxley. Pentru poetii ermetici & modernisti (de la Paul Valeri la Thomas S. Eliot ), eseul constituie modalitatea predilecta prin care acestia isi formuleaza temele de reflectie.
In literatura romana , primul eseu erudit este Pseudokyneghetikos de Alexandru Odobescu , pe tema vanatorii reflectate concomitent in scluptura ,grafica , pictura & literatura.
Vocatia pentru eseu , in perioada imterbelica , se manifesta la scriitori ca Paul Zarifopol , Mihail Ralea , Lucian Blaga , Camil Petrescu, mai ales in articolele de reflectii. Cu o nota accentuat confesiva , preferinta pentru eseu se observa la exponentii generatiei lui Mircea Eliade & Emil Cioran.
Neologismele
Neologismul ( introdus in secolul al XIX-lea in terminologia internationala- fr.neologisme, engl. neologism germ. Neologismus) indica orce cuvant nou parut intr-o limba , indiferent daca acesta este un cuvant nou aparut intr-o limba, indiferent daca acesta este un imprumut sau prezinta o creatie interna a limbii respective (cf. grec. neos-"nou" & logos-"cuvant,vorba").
In lingvistica romaneasca sunt socotile neologisme in special imprumuturile pe care limba romana le-a facut din limbile apusene ori direct din latina , pe cale savanta. Exista & neologisme create prin mijloace proprii limbii romane. Astfel cuvantul apoetic este format prin derivare din prefixul neologic a & din adjectivul neologic poetic; nefavorbil, este un neologism in structura caruia intra prefixul vechi ne-(de origine slava) & neologismul favorabil ;termenii gandirism, semanatorism s-au format de la numele binecunoscutelor reviste literare cu ajutorul sufixului international -ism.
Productive sunt & urmatoarele sufixe neologice:-ist (santajist), -itate(postumitate), -iza(a nominaliza). Alte afixe neologicecu circulatie internationala sunt: -bil, -al, ante- , extra-, hiper- ,supra- etc.
Clasificarea neologismelor din limba romana se face, in primul rand , in functie de originea lor:
a)cea mai importanta categorie este aceea a imprumuturilor latino-romanice , in care se imclud cuvinte provenite din: limba latina -adagiu, ambiguu , adnota , paupertate , testimoniu etc.; limba italiana -adagio , allegro , acont , capodopera , speze (cheltuieli) etc.; limba franceza (foarte numeroase) -adundenta, apel, celibatar , circumstanta , importanta, opinie , victorie , voiaj , utilitate , sacrificiu etc;
b)limba germana: blitz, bomfaier , bormasina , fasung , stecar etc.;
c)limba engleza: out , base-ball , bowling , crocant , ofsaid , computer , display , talk-show , second hand etc.
Neologismele limbii romane apartin atat limbii literare standard, cat & tuturor variantelor functionale, in care apar terminologii specializate proprii fiecarui domeniu de activitate. Foarte multe anglicisme & americanisme se intalnesc in stilul publicistic & cel stiintific , care sunt cele mai deschise imprumutului neologic. Privitor la rolul lor in discursul publicistiic , imprumuturile pot fi: 1)necesare; 2)livresti.
1)Categoria imprumuturilor "necesare" cuprinde termeni care nu au echivalente romanesti: design , feed-back , hardware , management , marketing , sponsor , copy-right , best-seller , cameraman , disk-jockey , mass-media , joging , surfing , fast-food , living , cash etc.
2)Imprumuturile livresti includ termeni ce dubleaza cuvinteb romanesti: hit, job , juice , shop , show , top (pentr slagar , serviciu , suc , magazin , spectacol , clasament) sau cu valoare stilistica: a badina(a glumi) , sensiblerie (sensibilitate excesiva), cariant (culoare vie) , afolat (innebunit) , eclatant (stralucitor), froasat (ofensat).
-cele mai suparatoare sunt imprumuturile care dubleaza cuvinte romanesti doar din "snobism lingvistic". Acestea sunt cultismele (a demara, a stopa, vizavi de , a disipa , a oculta , a se deroba). Se recomanda evitarea abuzului de neologisme cu echivalent exact in limba noastra.
-Constructia "mijloace mass-media" este un pleonasm.
-Anumite neologisme s-au adaptat sistemului limbii romane (bisnita, blugi , lider , meci). Altele sunt pe cale de adaptare. Patrunderea unui cuvant imprumutat in uzul comun grabeste "romanizarea" sa. Multe cuvinte provenite din alte limbi & folosite de unii vorbitori n-au fost adaptate in limba romana, nefiind inserate in dictionarele lingvistice uzuale, ci in glosare speciale.
In lingvistica romaneasca sunt socotile neologisme in special imprumuturile pe care limba romana le-a facut din limbile apusene ori direct din latina , pe cale savanta. Exista & neologisme create prin mijloace proprii limbii romane. Astfel cuvantul apoetic este format prin derivare din prefixul neologic a & din adjectivul neologic poetic; nefavorbil, este un neologism in structura caruia intra prefixul vechi ne-(de origine slava) & neologismul favorabil ;termenii gandirism, semanatorism s-au format de la numele binecunoscutelor reviste literare cu ajutorul sufixului international -ism.
Productive sunt & urmatoarele sufixe neologice:-ist (santajist), -itate(postumitate), -iza(a nominaliza). Alte afixe neologicecu circulatie internationala sunt: -bil, -al, ante- , extra-, hiper- ,supra- etc.
Clasificarea neologismelor din limba romana se face, in primul rand , in functie de originea lor:
a)cea mai importanta categorie este aceea a imprumuturilor latino-romanice , in care se imclud cuvinte provenite din: limba latina -adagiu, ambiguu , adnota , paupertate , testimoniu etc.; limba italiana -adagio , allegro , acont , capodopera , speze (cheltuieli) etc.; limba franceza (foarte numeroase) -adundenta, apel, celibatar , circumstanta , importanta, opinie , victorie , voiaj , utilitate , sacrificiu etc;
b)limba germana: blitz, bomfaier , bormasina , fasung , stecar etc.;
c)limba engleza: out , base-ball , bowling , crocant , ofsaid , computer , display , talk-show , second hand etc.
Neologismele limbii romane apartin atat limbii literare standard, cat & tuturor variantelor functionale, in care apar terminologii specializate proprii fiecarui domeniu de activitate. Foarte multe anglicisme & americanisme se intalnesc in stilul publicistic & cel stiintific , care sunt cele mai deschise imprumutului neologic. Privitor la rolul lor in discursul publicistiic , imprumuturile pot fi: 1)necesare; 2)livresti.
1)Categoria imprumuturilor "necesare" cuprinde termeni care nu au echivalente romanesti: design , feed-back , hardware , management , marketing , sponsor , copy-right , best-seller , cameraman , disk-jockey , mass-media , joging , surfing , fast-food , living , cash etc.
2)Imprumuturile livresti includ termeni ce dubleaza cuvinteb romanesti: hit, job , juice , shop , show , top (pentr slagar , serviciu , suc , magazin , spectacol , clasament) sau cu valoare stilistica: a badina(a glumi) , sensiblerie (sensibilitate excesiva), cariant (culoare vie) , afolat (innebunit) , eclatant (stralucitor), froasat (ofensat).
-cele mai suparatoare sunt imprumuturile care dubleaza cuvinte romanesti doar din "snobism lingvistic". Acestea sunt cultismele (a demara, a stopa, vizavi de , a disipa , a oculta , a se deroba). Se recomanda evitarea abuzului de neologisme cu echivalent exact in limba noastra.
-Constructia "mijloace mass-media" este un pleonasm.
-Anumite neologisme s-au adaptat sistemului limbii romane (bisnita, blugi , lider , meci). Altele sunt pe cale de adaptare. Patrunderea unui cuvant imprumutat in uzul comun grabeste "romanizarea" sa. Multe cuvinte provenite din alte limbi & folosite de unii vorbitori n-au fost adaptate in limba romana, nefiind inserate in dictionarele lingvistice uzuale, ci in glosare speciale.
Flash-back-ul
Este un termen de origine engleza , fiind tradus liber , in limbajul cinematografic , frespt "secventa retrospectiva" (insemnand literal "intoarcerea flacarii". A fost preluat , in forma din limba de origine , & de limbajul criticii literare. Desemneaza o scena inserata intr-o creatie cinematografica sau literara , reprezentand evenimente petrecute anterior momentului in care se desfasoara actiunea. In literatura, procedeul bazat pe fluxul memoriei involuntare, asa cum a fost utilizat de M. Proust in ciclul romanesc In cautarea timpului pierdut, se deosebeste totusi de acesta , intrucat prin flash-back se evoca, cel mai adesea , o scena izolata & un sir de evenimente petrecute in trecut. Procedeul narativ se regaseste mai ales in naratiunile bazate pe tehnica monologului interior.
vineri, 23 ianuarie 2009
Basmul
Termenul este derivat din vechea slava (unde "basni"inseamna "nascocire", "scornire") & defineste o specie a epocii populare (de regula ,in proza) & culte , cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fntastice ale unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale nazdravane etc.), aflate in lupta cu fortele nefaste ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri , zmei, vrajitoare etc., pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.
"O gandire a vietii in moduri fabuloase"( cum apreciaza G. Calinescu), basmul trebuie delimitat de poveste (care este mai realista), de legenda (care urmareste explicarea unor fenomene naturale sau istorice), de snoava (scurta naratiune anecdotica).
Basmele romanesti releva o uimitoare bogatie & originalitate in continuturi & forme.
In functie de personaje, de faptele narate , de loculm desfasurarii actiunii & de unele caracteristici ale relatarii, basmele pot fi clasificate in trei mai grupe:
-fantastice(dominate le elementul miraculos);
-nuvelistice (mai apropiate , ca & povestea , de elementele realitatii concrete);
-animaliere (dezvoltate, probabil, din vechile legende totemice , la care se pot adauga sensuri alegorice).
Structura basmului releva:
-o serie de formule tipice: initiale , mediane & finale;
-o gama de procedee specifice;
-personaje-cheie;
-disponibilitate pentru transfigurarea realitatii pana la idealizare.
Paralel cu stravechile sale atestari directe & indirecte , cu aparitia unui numar mare de antologii & de studii dedicate basmului , de la romantici incoace , mai ales, a inceput sa creasca & interesul scriitorilor pentru aceasta specie de o exceptionala vitalitate. Preocuparile in aceasta directie au culminat cu prelucrarile & elaborarile de basme din literatura culta , cele mai cunoscute creatii in domeniu apartinand lui Charles Perrault, Hans Ch. Andersen sau fratilor Jacob& Wilhelm Grimm ( in literatura universala) , lui Mihai Eminescu , Ion Creanga, Ion Slavici , Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu_Delavrancea, Mihail Sadoveanu (in literatura romana).
Pubicarea primelor basme romanesti dateaza din 1860 (povesti culese & corese de E.B. Stanesu-Aradanul), ian antologia lui Petre Ispirescu (Legendele & basmele romanilor), din 1872, a relevat un foarte talentat povestitor , de alta factura decat Ion Creanga in basmele sale culte.
"O gandire a vietii in moduri fabuloase"( cum apreciaza G. Calinescu), basmul trebuie delimitat de poveste (care este mai realista), de legenda (care urmareste explicarea unor fenomene naturale sau istorice), de snoava (scurta naratiune anecdotica).
Basmele romanesti releva o uimitoare bogatie & originalitate in continuturi & forme.
In functie de personaje, de faptele narate , de loculm desfasurarii actiunii & de unele caracteristici ale relatarii, basmele pot fi clasificate in trei mai grupe:
-fantastice(dominate le elementul miraculos);
-nuvelistice (mai apropiate , ca & povestea , de elementele realitatii concrete);
-animaliere (dezvoltate, probabil, din vechile legende totemice , la care se pot adauga sensuri alegorice).
Structura basmului releva:
-o serie de formule tipice: initiale , mediane & finale;
-o gama de procedee specifice;
-personaje-cheie;
-disponibilitate pentru transfigurarea realitatii pana la idealizare.
Paralel cu stravechile sale atestari directe & indirecte , cu aparitia unui numar mare de antologii & de studii dedicate basmului , de la romantici incoace , mai ales, a inceput sa creasca & interesul scriitorilor pentru aceasta specie de o exceptionala vitalitate. Preocuparile in aceasta directie au culminat cu prelucrarile & elaborarile de basme din literatura culta , cele mai cunoscute creatii in domeniu apartinand lui Charles Perrault, Hans Ch. Andersen sau fratilor Jacob& Wilhelm Grimm ( in literatura universala) , lui Mihai Eminescu , Ion Creanga, Ion Slavici , Ion Luca Caragiale, Barbu Stefanescu_Delavrancea, Mihail Sadoveanu (in literatura romana).
Pubicarea primelor basme romanesti dateaza din 1860 (povesti culese & corese de E.B. Stanesu-Aradanul), ian antologia lui Petre Ispirescu (Legendele & basmele romanilor), din 1872, a relevat un foarte talentat povestitor , de alta factura decat Ion Creanga in basmele sale culte.
Regionalismele
Regionalismele sunt fapte de limba (fonetice morfologice , sintactice sau lexicale) specifice graiului dintr-o anumita zona geografica a tarii.
"Regional" & "popular" repezinta categorii distincte: prima se defineste pe baza criteriului "geografic"(regional se opune in general), ia a doua se defineste pe baza criteriului "sociocultural" ("popular" se opune lui "literar"); spre deosebire de reginalisme , folosite numai in anumite zone, elementele populare sunt intrebuintate pe tot teritoriul tarii, indeosebi de vorbitorii cu un grad mai redusde instructie.
* Dupa nivelul limbii la care se manifesta ,regionalismele se clasifica astfel:
a) regionalisme fonetice: hier , hire ,chiatra , ghine (fier , fire , piatra , bine)
b) regionalisme gramaticale (forme gramaticale specifice anumitor arii geografice): oi merge , a face (voi merge , va face), in Moldova; lucra , manca (lucreaza , mananca), in Transilvania; asta, aia , astia (acesta, aceea , acestia), in Muntenia;
c) regionalisme lexicale (cuvinte care cunosc o circulatie limitata ,in principiu o anumita arie geografica): moldovenisme- omat (zapada) , papusoi (porumb) , colb (praf); ardelenisme- coparseu (sicriu) , paparada (omleta) , clop (palarie); muntenisme- nitel (putin) , pacla (ceata), lele (matusa);
d) regionalisme semantice (sensuri diferite ale aceluias cuvant , repatizate pe arii dialectale; de exemplu , ginere are, in aria nordica ,sensul "ginere", pe cand in sud are & sensul "mire").
Anumite regionalisme prezinta conservari ale unor fonetisme arhaice, precum formele etimologice cu â in locul diftongului âi , in cuvinte de origine latina: câne , mâne , pâne.
Din punct de vedere stilistic, regionalismul are, ca & arhaimul, o functie de evocare ori de caracterizare a vorbirii personajelor in mod intamplator sau intentionat.
Daca examinam limba scriitorilor din a doua jumatate a secolului trecut , se constata ca folosirea regionalismelor vizeaza efecte estetice, atat in planul personajelor , cat & in acela al autorului. Regionalismele care apar in vorbirea personajelor indeplinesc functii complexe in contextul operei:creeaza culoarea locala, prin acumularea particularitatilor regionale, care dau autenticitate & vigoare exprimarii & ajuta la caracterizarea personajelor. Valorificarea regionalismelor , ca "elemente de sugestie", prezinta o etapa superioara a maiestriei artistice , intrucat presupune interventia creatoare a autorului, prin selectarea particularitatilor regionale tipice, dozate cu discernamant & incadrate in contexte artistice relevante.
Regionalismele care apar in limbajul autorului (in planul naratiunii) exprima participarea afectiva a acestuia la desfasurarea faptelor narate.
In aceasta privinta, functia evocatoare a regionalismului , semnificativa la autori precum I. Creanga & M. Sadoveanu, constituie o trasatura specifica artei scriitorilor, contribuind la realizarea unitatii lingvistice & stilistice a operei lor.
"Regional" & "popular" repezinta categorii distincte: prima se defineste pe baza criteriului "geografic"(regional se opune in general), ia a doua se defineste pe baza criteriului "sociocultural" ("popular" se opune lui "literar"); spre deosebire de reginalisme , folosite numai in anumite zone, elementele populare sunt intrebuintate pe tot teritoriul tarii, indeosebi de vorbitorii cu un grad mai redusde instructie.
* Dupa nivelul limbii la care se manifesta ,regionalismele se clasifica astfel:
a) regionalisme fonetice: hier , hire ,chiatra , ghine (fier , fire , piatra , bine)
b) regionalisme gramaticale (forme gramaticale specifice anumitor arii geografice): oi merge , a face (voi merge , va face), in Moldova; lucra , manca (lucreaza , mananca), in Transilvania; asta, aia , astia (acesta, aceea , acestia), in Muntenia;
c) regionalisme lexicale (cuvinte care cunosc o circulatie limitata ,in principiu o anumita arie geografica): moldovenisme- omat (zapada) , papusoi (porumb) , colb (praf); ardelenisme- coparseu (sicriu) , paparada (omleta) , clop (palarie); muntenisme- nitel (putin) , pacla (ceata), lele (matusa);
d) regionalisme semantice (sensuri diferite ale aceluias cuvant , repatizate pe arii dialectale; de exemplu , ginere are, in aria nordica ,sensul "ginere", pe cand in sud are & sensul "mire").
Anumite regionalisme prezinta conservari ale unor fonetisme arhaice, precum formele etimologice cu â in locul diftongului âi , in cuvinte de origine latina: câne , mâne , pâne.
Din punct de vedere stilistic, regionalismul are, ca & arhaimul, o functie de evocare ori de caracterizare a vorbirii personajelor in mod intamplator sau intentionat.
Daca examinam limba scriitorilor din a doua jumatate a secolului trecut , se constata ca folosirea regionalismelor vizeaza efecte estetice, atat in planul personajelor , cat & in acela al autorului. Regionalismele care apar in vorbirea personajelor indeplinesc functii complexe in contextul operei:creeaza culoarea locala, prin acumularea particularitatilor regionale, care dau autenticitate & vigoare exprimarii & ajuta la caracterizarea personajelor. Valorificarea regionalismelor , ca "elemente de sugestie", prezinta o etapa superioara a maiestriei artistice , intrucat presupune interventia creatoare a autorului, prin selectarea particularitatilor regionale tipice, dozate cu discernamant & incadrate in contexte artistice relevante.
Regionalismele care apar in limbajul autorului (in planul naratiunii) exprima participarea afectiva a acestuia la desfasurarea faptelor narate.
In aceasta privinta, functia evocatoare a regionalismului , semnificativa la autori precum I. Creanga & M. Sadoveanu, constituie o trasatura specifica artei scriitorilor, contribuind la realizarea unitatii lingvistice & stilistice a operei lor.
duminică, 18 ianuarie 2009
Arhaismele
Pe masura ce vocabularul unei limbi se imbogateste cu neologisme , o parte dintre cuvintele vechi dispare din vorbirea curenta ori isi modifica complet intelesurile. Acestea se numesc arhaisme.
Astfel:
-cuvantul slobozenie a fost inlocuit cu libertate;
-buche cu litera; a catadicsi cu a consolida;
-pizma cu invidie;
-ocarmuire cu guvernare;
-zapis a fost inlaturat cu cuvantul document;
-misel (sarman, sarac ) inseamna astazi ticalos , nelegiuit;
-a tabari (a aseza tabara) inseamna a navali , a ataca.
Exista arhaisme lexicale, fonetice, morfologice, sintactice:
-arhaismele lexicale:gramatic , parcalab , stolnic etc;
-arhaisme fonetice:a imbla , a imple , a rumpe , sama;
-arhaisme morfologice:inime , greseale , aripe , ruinuri;
-arhaisme sintactice-dativul cu functia de atribut: " Eu sa fiu a ta stapana , tu stapan vietii mele";
(Mihai Eminescu)
"Preot desteptarii noastre , semnelor vremii profet".
(Mihai Eminescu)
Arhaismele sintactice , folosite in stilul artistic , au valori semantice sau stilistice. Pentru a stabili daca un cuvant un cuvant este sau nu arhaic in contextul in care este folosit trebuie sa-l raportam la stadiul de evolutie a limbii in epoca in care a fost scrisa o opera literara . Arhaismele sunt utilizate pentru realizarea valorii stilistice , a culorii locale , pentru a evoca oamnei , obiceiuri , evenimente istorice , pentru a fixa in timp actiunea unei opere cu tematica istorica. Literatura romana cu tematica istorica este ilustrata de scriitori care au valorificat cu maiestrie arhaismele: Costache Negruzzi , Alexandru Odobescu , Mihai Eminescu , Mihail Sadoveanu.
Astfel:
-cuvantul slobozenie a fost inlocuit cu libertate;
-buche cu litera; a catadicsi cu a consolida;
-pizma cu invidie;
-ocarmuire cu guvernare;
-zapis a fost inlaturat cu cuvantul document;
-misel (sarman, sarac ) inseamna astazi ticalos , nelegiuit;
-a tabari (a aseza tabara) inseamna a navali , a ataca.
Exista arhaisme lexicale, fonetice, morfologice, sintactice:
-arhaismele lexicale:gramatic , parcalab , stolnic etc;
-arhaisme fonetice:a imbla , a imple , a rumpe , sama;
-arhaisme morfologice:inime , greseale , aripe , ruinuri;
-arhaisme sintactice-dativul cu functia de atribut: " Eu sa fiu a ta stapana , tu stapan vietii mele";
(Mihai Eminescu)
"Preot desteptarii noastre , semnelor vremii profet".
(Mihai Eminescu)
Arhaismele sintactice , folosite in stilul artistic , au valori semantice sau stilistice. Pentru a stabili daca un cuvant un cuvant este sau nu arhaic in contextul in care este folosit trebuie sa-l raportam la stadiul de evolutie a limbii in epoca in care a fost scrisa o opera literara . Arhaismele sunt utilizate pentru realizarea valorii stilistice , a culorii locale , pentru a evoca oamnei , obiceiuri , evenimente istorice , pentru a fixa in timp actiunea unei opere cu tematica istorica. Literatura romana cu tematica istorica este ilustrata de scriitori care au valorificat cu maiestrie arhaismele: Costache Negruzzi , Alexandru Odobescu , Mihai Eminescu , Mihail Sadoveanu.
joi, 15 ianuarie 2009
Romania , intre Orient & Occident
CADRU TEORETIC
Dezbaterea presupune lucrul in grup. Initial , se formeaza doua echipe- afirmatorii & negatorii (de cate trei-patru elevi) & , totodata , se alege echipa de evaluatori (trei-patru elevi). Comonenta & pozitiafiecarei echipe(afirmatoare sau negatoare) se vor stabili prin tragere la sorti. Ceilalti elevi ai clasei vor fi "spectatori".
Documentarea poate dura una-doua saptamani & presupune consultarea, sub indrumarea profesorului, a unei bibliografii legate de motiunea propusa. Constructia argumentelor (pro sau contra) se realizeaza in cadrul grupului. In timpul dezbaterii, rolul profesorului este de modelator, el neputand interveni nici in nuantarea argumentelor, nici in evaluarea participantilor. Timpul alocat pentru fiecare interventie nu trebuie sa depaseasca doua-trei minute, cu o pauza de circa un minut ,pentru a permite urmatorului vorbitor sa-& adapteze contraargumentele la argumentele celeilalte echipe. Acest lucru va face ca , in functie de numarul de participanti(trei sau patru) , dezbaterea sa dureze 30-40 de minute, restul timpului fiind alocat analizei.
Desfasurarea propiu-zisa este urmatoarea:prezentarea argumentelor (pro sau contra motiunii) de catre primul dintre vorbitori, lucrul in grup in echipa a doua pentru pregatirea contraargumentarii,expunerea contraargumentelor;urmeaza lucrul in grup al primei echipe pentru pregatirea raspunsului , consatnd in reloarea contraargumentelor & prezentarea dovezilor prin care acestea sunt combatute. Se continua in acelasi mod pana cand toti paticipantii &-au expus puncatul de vedere. Argumentele & contaargumentele sunt rezultatul cosultarii intregului grup, chiar daca vor fi prezentate individual, de aceea este recomadabila folosirea persoanei intai la plural. Vor urma anuntarea rezultatelor de catre evaluatori,eventual , justificarea acestoara & feed-back-ul profesorului.
Este util ca dezbaterea sa se finalizeze printr-un referat ori sinteza, astfel incat toti elevii clasei sa valorifice cunostintele dobandite.
Atentie! Echipele isi vor sustine argumentaia in orce ordine: se poate incepe asadar prin afirmatii in favoarea motiunii, tot atat de bine cat & prin rationamente care sa o respinga.
DEFINIREA TEMEI
Tema supusa dezbaterii , Romania, intre Orient & Occident, este prin chiar natura ei, de o complexitate aparte, intrucat reprezinta punctul nodal pentru literatura & cultura romana din toate epocile. Afirmarea obsesiva a latinitatii, ca reflex al contestariiidentitatii etnice & europenizarea (modernizarea , sincronismul,de multe oriin polemici violente cu traditionalismulul) a fost o constanta a literaturii & culturii noastre. Insa odata cu aceasta au aparut & complexe & spaime: "balcanismul", provincialismul, aparenta la o cultura mica/ minora s.a. sau justificari ale unor neimpliniri:izolarea (loc comun:o insula latina intr-o mare slava), conditiile vitrege, absenta unei limbi de circulatie internationala etc.
In viziunea noastra, dezbatrea poate avea loc in doua unghiuri diferite, dar care ofera o imagine de ansamblu asupra temei in cauza.
a. perspective asupra ideii de situare a Romaniei intre Orient & Occident (textele supuse dezbaterii contin viziuni diferite , moderne : G.Calinescu- "occidentalizarea" ca adaptare la literatura Occidentului; Alexandru Dutu- cultura de sinteza; Adrian Marino-roman & in acelasi timp european; Neagu Djuvara- aculturatia);
b. polemici interbelice pe tema situarii culturii & civilizatiei romanesti intre Orient & Occident (dusa mai ales de revistele Sburatorul, Viata romaneasca & Gandirea , cu privire la specificul national; apararea traditionalismului; perioada pentru concilierea modernism-traditionalism).
TEMA 1: Perspective asupra situarii Romaniei intre Orient & Occident MOTIUNE:
Diversitatea perspectivelor asupra situarii Romaniei intre Orient & Occident ilustreaza preocuparile de a ne autodefini in raport cu lumea in care am trait & traim
A. Tarile romane n-au fost niciodata in afara Europei & inceputurile lor dezvaluie o puternica tinuta feudala. Cand vorbim despre "occidentalizare", intelegem adaptarea la notiunea de "literatura" a Occidentului. Cu toate ca semne de schimbare se vad inca din jurul anului 1700 , cultura ramane orientala , adica exlusiv religioasa[...] Alunecarea inceata a moravurilor s-a facut nu atat prin mergerea romanilor spre Apus , cat prin coborarea acelui Apus asupra noastra in chipul presiunii politice. Austria, Rusia (la inceputul occidentalizarii ei) se amesteca din ce in ce mai mult in treburile tarilor dunarene ,& "nemtii cu coada" (n.n. peruci)sunt tot mai des vazuti pe aceste meleaguri. Epoca fanariota a contribuit & ea la dezorientalizare. Grecii aveau puternice legaturi cu Apusul, indeosebi cu Italia, & de foarte multe ori autorii francezi & italieni ne-au sosit prin Arhipeleag (n.n.Grecia). [...]
In Ardeal , agentul occidentalizarii fu catolicismul. La 5 septembrie 1700 se semna definitiv la Alba-Iulia actul de unire , in urma caruia oamenii aderati ai noii biserici capatau la Blaj un seminar; afara de un numar de burse (prilejuri de a veni in contact cu Apusul) la "Colegiul Pazmanyan"& "Colegiul Sfanta Barbara" din Viena & "De Propaganda Fide" din Roma. Asa se ivi scoala blajeana, a carei ilustri exponenti sunt Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816) & Petru Maior (1760-1821).(G. Calinescu, Istoria literaturii romane. Compendiu)
B. Continuitatea din cultura romana, in epoca umanista, &-a pus amprenta asupra intregii miscari intelectuala din spatiul carpato-danubian. &, de accea , miscarea nu poate fi difuzata dupa surse. S-a afirmat , & se mai afirma inca in studii de amploare , ca Unirea cu Roma a deschis transilvanenilor portile spre Europa, in timp ce influenta neogreaca a dat un impuls hotarator ganditorilor din principate. Dar numai sursele pe care iluministii din toate cele trei provincii le utilizeaza, ci reactiile lor similare in fata modelului occidentalpledeaza in favoarea unei reconstituiri globale ale Iluminismului roman. Deosebiri intre problematica transilvanenilor & aceea a ganditorilor din principate exista; dar, laolalta, ei vorbesc despre romanitatea poporului roman, despre rolul lui in Sud-Estul european, despre necesitatea adaptarii unor rezultate ale progresului occidental. Prezenta carturarilor greci pe de o parte, contactul cu Iluminismul german, mai puternic in Transilvania , pe de alta parte, au introdus in circuitul culturii elemente care pun in lumina o sinteza de date provenite din lumea mediteraneana & din centrul Europei. Iar aceasta sinteza este originala tocmai pentru ca a pus in miscare forte care preexistau, & pentru ca a ajuns sa se inchege intr-o noua forma culturala.
(Alexandru Dutu , Cultura romana & civilizatia europeana moderna)
C. Ca roman am convingerea & intuitia ca literatura & cultura tarii noastre exprima o parte din Europa, dupa cum Europa se exprima , la randul sau, in parte, prin Romania. Constiinta "europeana" a culturii romane este veche & ea dateaza inca din periodata primelor contacte umaniste. Iluministii au amplificat-o tot mai mult pe deplin integrati-in spirit-"afacerilor Europei". [...] Traditiile europene ale spiritului romanesc, sinteza constiintei nationale & europene, convingerea de a fi & a ramane ca roman "in Europa", de a participa cu alte cuvinte la istoria structurilor & valorilor sale , sunt realitati indiscutabile. [...]
Progresul perceptiei romanesti a Occidentului , al deschiderii adesea rapide , vertiginoase, spre ideile, formele, valorile & modelele sale, a fost & este insotit- de o cat mai adancita, nuantata & amplificata dezvoltare a specificitatii noastre , a originalitatii creatoare romanesti. "Occidentalizarea" nu poate fi conceputa decat ca un incitant, ferment, stimulent , termen riguros de confruntare ventru totalitatea virtutilor noastre spirituale. In masura in care acestea sunt & se dovedesc tot mai autentice, mai viabile, intr-adevar creatoare, contactele cu Europa nu numai ca altereaza, corup sau sugruma valorile & posibilitatile noastre "specifice", dar acestea din urma nu pot fi doar incitante, consolidate & amplificate printr-o astfel de confruntare. Solidarizarea & integritatea sunt urmate in mod inevitabil de confruntare & delimitare, de consolidare pe fundamente proprii. Frecventele noastre europene ne imbogatesc ca oameni & ca romani, sporind contiinta romaneasca- europeana a fiecaruia dintre noi. [...] In orce cultura, influentele voaca un rol fecunt. Ele sunt un permanent sparing-partener al vietii spirituale a popoarelor. (Adrian Marino , Prezente romanesti & realitati europene )
D. Intr-un fel, punctul meu de plecare nu era foarte diferit de a lui Pompiliu Eliade: aveam sentimentul ca adancile placeri prin care trecuse tara noastra in vechiul trecut prezentau caracteristici tipice ale fenomenului de aculturatie in ipostaza unei intalniri intre doua civilizartii. [...] Afirmatia ca pe la 1800 tarile noastre nu apartineau "civilizatiei occidentale" e perceputa de multi ca inseamnand ca ele faceau parte din Europa! "Atitudine antipatriotica"! Se uita ca aproape un mileniu & jumatate , Europa era taiata in doua. erau doua Europe . Prima ruptura se produsese odata cu impartirea Imperiului Roman in doua, in 395. De o parte & de alta ecestei linii de despartire , cu totul arbitrara la inceput ( taia de-a curmezisul Iugoslavia de ieri!), aveau sa dezvolte cu inceputul doua lumi care , cu toate ca puntile nu vor fi rupte cu totul niciodata , vor evolua totusi pe cai din ce in ce mai deosebite. [...] De atunci se poate vorbi de un adevar clivaj intre culturi, intarit statornic de nesfarsite dispute religioase. Stapanirea otomana se va intinde o vreme , & asupra unei parti a lumii catolice, in Croatia & Ungaria, dar , in ansamblu , ea va coincide cu fosta sfera de influenta bizantina , pe care, in tot sud-estul european, o inchide cu adevarata "cortina de fier" avant la lattre. O inchide & o ingheata in forme, invechite, in vreme ce Occidentul catolic , apoi & protestant , trece , de la inceputul Renasterii, prin uriase prefaceri pe toate planurile culturii- in intelesul larg al cuvantului: religie, filozofie, stiinta , arte , institutii, moravurii... Din toata aceasta transformare , prea putin patrunde in lumea noastra. [...] Asa se face ca, dintre toate popoarele ortodoxe din Europa rasariteana, romanii au fost cei la care occidentalizarea a fost cea mai rapida &, mai cu seama , cea mai spontana, favorivata fiind de apartenenta la familia popoarelor neolitice & de afinitatile sentimentale & tamperamentale cu italienii & cu francezii , in sfarsit de afirmarea aproape obsesiva a latinitatii, devenita o idee forta in lupta de emancipare.
( Neagu Djuvara , Intre Orient & Occident. Tarile romane de la inceputul epocii moderne)
Dezbaterea presupune lucrul in grup. Initial , se formeaza doua echipe- afirmatorii & negatorii (de cate trei-patru elevi) & , totodata , se alege echipa de evaluatori (trei-patru elevi). Comonenta & pozitiafiecarei echipe(afirmatoare sau negatoare) se vor stabili prin tragere la sorti. Ceilalti elevi ai clasei vor fi "spectatori".
Documentarea poate dura una-doua saptamani & presupune consultarea, sub indrumarea profesorului, a unei bibliografii legate de motiunea propusa. Constructia argumentelor (pro sau contra) se realizeaza in cadrul grupului. In timpul dezbaterii, rolul profesorului este de modelator, el neputand interveni nici in nuantarea argumentelor, nici in evaluarea participantilor. Timpul alocat pentru fiecare interventie nu trebuie sa depaseasca doua-trei minute, cu o pauza de circa un minut ,pentru a permite urmatorului vorbitor sa-& adapteze contraargumentele la argumentele celeilalte echipe. Acest lucru va face ca , in functie de numarul de participanti(trei sau patru) , dezbaterea sa dureze 30-40 de minute, restul timpului fiind alocat analizei.
Desfasurarea propiu-zisa este urmatoarea:prezentarea argumentelor (pro sau contra motiunii) de catre primul dintre vorbitori, lucrul in grup in echipa a doua pentru pregatirea contraargumentarii,expunerea contraargumentelor;urmeaza lucrul in grup al primei echipe pentru pregatirea raspunsului , consatnd in reloarea contraargumentelor & prezentarea dovezilor prin care acestea sunt combatute. Se continua in acelasi mod pana cand toti paticipantii &-au expus puncatul de vedere. Argumentele & contaargumentele sunt rezultatul cosultarii intregului grup, chiar daca vor fi prezentate individual, de aceea este recomadabila folosirea persoanei intai la plural. Vor urma anuntarea rezultatelor de catre evaluatori,eventual , justificarea acestoara & feed-back-ul profesorului.
Este util ca dezbaterea sa se finalizeze printr-un referat ori sinteza, astfel incat toti elevii clasei sa valorifice cunostintele dobandite.
Atentie! Echipele isi vor sustine argumentaia in orce ordine: se poate incepe asadar prin afirmatii in favoarea motiunii, tot atat de bine cat & prin rationamente care sa o respinga.
DEFINIREA TEMEI
Tema supusa dezbaterii , Romania, intre Orient & Occident, este prin chiar natura ei, de o complexitate aparte, intrucat reprezinta punctul nodal pentru literatura & cultura romana din toate epocile. Afirmarea obsesiva a latinitatii, ca reflex al contestariiidentitatii etnice & europenizarea (modernizarea , sincronismul,de multe oriin polemici violente cu traditionalismulul) a fost o constanta a literaturii & culturii noastre. Insa odata cu aceasta au aparut & complexe & spaime: "balcanismul", provincialismul, aparenta la o cultura mica/ minora s.a. sau justificari ale unor neimpliniri:izolarea (loc comun:o insula latina intr-o mare slava), conditiile vitrege, absenta unei limbi de circulatie internationala etc.
In viziunea noastra, dezbatrea poate avea loc in doua unghiuri diferite, dar care ofera o imagine de ansamblu asupra temei in cauza.
a. perspective asupra ideii de situare a Romaniei intre Orient & Occident (textele supuse dezbaterii contin viziuni diferite , moderne : G.Calinescu- "occidentalizarea" ca adaptare la literatura Occidentului; Alexandru Dutu- cultura de sinteza; Adrian Marino-roman & in acelasi timp european; Neagu Djuvara- aculturatia);
b. polemici interbelice pe tema situarii culturii & civilizatiei romanesti intre Orient & Occident (dusa mai ales de revistele Sburatorul, Viata romaneasca & Gandirea , cu privire la specificul national; apararea traditionalismului; perioada pentru concilierea modernism-traditionalism).
TEMA 1: Perspective asupra situarii Romaniei intre Orient & Occident MOTIUNE:
Diversitatea perspectivelor asupra situarii Romaniei intre Orient & Occident ilustreaza preocuparile de a ne autodefini in raport cu lumea in care am trait & traim
A. Tarile romane n-au fost niciodata in afara Europei & inceputurile lor dezvaluie o puternica tinuta feudala. Cand vorbim despre "occidentalizare", intelegem adaptarea la notiunea de "literatura" a Occidentului. Cu toate ca semne de schimbare se vad inca din jurul anului 1700 , cultura ramane orientala , adica exlusiv religioasa[...] Alunecarea inceata a moravurilor s-a facut nu atat prin mergerea romanilor spre Apus , cat prin coborarea acelui Apus asupra noastra in chipul presiunii politice. Austria, Rusia (la inceputul occidentalizarii ei) se amesteca din ce in ce mai mult in treburile tarilor dunarene ,& "nemtii cu coada" (n.n. peruci)sunt tot mai des vazuti pe aceste meleaguri. Epoca fanariota a contribuit & ea la dezorientalizare. Grecii aveau puternice legaturi cu Apusul, indeosebi cu Italia, & de foarte multe ori autorii francezi & italieni ne-au sosit prin Arhipeleag (n.n.Grecia). [...]
In Ardeal , agentul occidentalizarii fu catolicismul. La 5 septembrie 1700 se semna definitiv la Alba-Iulia actul de unire , in urma caruia oamenii aderati ai noii biserici capatau la Blaj un seminar; afara de un numar de burse (prilejuri de a veni in contact cu Apusul) la "Colegiul Pazmanyan"& "Colegiul Sfanta Barbara" din Viena & "De Propaganda Fide" din Roma. Asa se ivi scoala blajeana, a carei ilustri exponenti sunt Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816) & Petru Maior (1760-1821).(G. Calinescu, Istoria literaturii romane. Compendiu)
B. Continuitatea din cultura romana, in epoca umanista, &-a pus amprenta asupra intregii miscari intelectuala din spatiul carpato-danubian. &, de accea , miscarea nu poate fi difuzata dupa surse. S-a afirmat , & se mai afirma inca in studii de amploare , ca Unirea cu Roma a deschis transilvanenilor portile spre Europa, in timp ce influenta neogreaca a dat un impuls hotarator ganditorilor din principate. Dar numai sursele pe care iluministii din toate cele trei provincii le utilizeaza, ci reactiile lor similare in fata modelului occidentalpledeaza in favoarea unei reconstituiri globale ale Iluminismului roman. Deosebiri intre problematica transilvanenilor & aceea a ganditorilor din principate exista; dar, laolalta, ei vorbesc despre romanitatea poporului roman, despre rolul lui in Sud-Estul european, despre necesitatea adaptarii unor rezultate ale progresului occidental. Prezenta carturarilor greci pe de o parte, contactul cu Iluminismul german, mai puternic in Transilvania , pe de alta parte, au introdus in circuitul culturii elemente care pun in lumina o sinteza de date provenite din lumea mediteraneana & din centrul Europei. Iar aceasta sinteza este originala tocmai pentru ca a pus in miscare forte care preexistau, & pentru ca a ajuns sa se inchege intr-o noua forma culturala.
(Alexandru Dutu , Cultura romana & civilizatia europeana moderna)
C. Ca roman am convingerea & intuitia ca literatura & cultura tarii noastre exprima o parte din Europa, dupa cum Europa se exprima , la randul sau, in parte, prin Romania. Constiinta "europeana" a culturii romane este veche & ea dateaza inca din periodata primelor contacte umaniste. Iluministii au amplificat-o tot mai mult pe deplin integrati-in spirit-"afacerilor Europei". [...] Traditiile europene ale spiritului romanesc, sinteza constiintei nationale & europene, convingerea de a fi & a ramane ca roman "in Europa", de a participa cu alte cuvinte la istoria structurilor & valorilor sale , sunt realitati indiscutabile. [...]
Progresul perceptiei romanesti a Occidentului , al deschiderii adesea rapide , vertiginoase, spre ideile, formele, valorile & modelele sale, a fost & este insotit- de o cat mai adancita, nuantata & amplificata dezvoltare a specificitatii noastre , a originalitatii creatoare romanesti. "Occidentalizarea" nu poate fi conceputa decat ca un incitant, ferment, stimulent , termen riguros de confruntare ventru totalitatea virtutilor noastre spirituale. In masura in care acestea sunt & se dovedesc tot mai autentice, mai viabile, intr-adevar creatoare, contactele cu Europa nu numai ca altereaza, corup sau sugruma valorile & posibilitatile noastre "specifice", dar acestea din urma nu pot fi doar incitante, consolidate & amplificate printr-o astfel de confruntare. Solidarizarea & integritatea sunt urmate in mod inevitabil de confruntare & delimitare, de consolidare pe fundamente proprii. Frecventele noastre europene ne imbogatesc ca oameni & ca romani, sporind contiinta romaneasca- europeana a fiecaruia dintre noi. [...] In orce cultura, influentele voaca un rol fecunt. Ele sunt un permanent sparing-partener al vietii spirituale a popoarelor. (Adrian Marino , Prezente romanesti & realitati europene )
D. Intr-un fel, punctul meu de plecare nu era foarte diferit de a lui Pompiliu Eliade: aveam sentimentul ca adancile placeri prin care trecuse tara noastra in vechiul trecut prezentau caracteristici tipice ale fenomenului de aculturatie in ipostaza unei intalniri intre doua civilizartii. [...] Afirmatia ca pe la 1800 tarile noastre nu apartineau "civilizatiei occidentale" e perceputa de multi ca inseamnand ca ele faceau parte din Europa! "Atitudine antipatriotica"! Se uita ca aproape un mileniu & jumatate , Europa era taiata in doua. erau doua Europe . Prima ruptura se produsese odata cu impartirea Imperiului Roman in doua, in 395. De o parte & de alta ecestei linii de despartire , cu totul arbitrara la inceput ( taia de-a curmezisul Iugoslavia de ieri!), aveau sa dezvolte cu inceputul doua lumi care , cu toate ca puntile nu vor fi rupte cu totul niciodata , vor evolua totusi pe cai din ce in ce mai deosebite. [...] De atunci se poate vorbi de un adevar clivaj intre culturi, intarit statornic de nesfarsite dispute religioase. Stapanirea otomana se va intinde o vreme , & asupra unei parti a lumii catolice, in Croatia & Ungaria, dar , in ansamblu , ea va coincide cu fosta sfera de influenta bizantina , pe care, in tot sud-estul european, o inchide cu adevarata "cortina de fier" avant la lattre. O inchide & o ingheata in forme, invechite, in vreme ce Occidentul catolic , apoi & protestant , trece , de la inceputul Renasterii, prin uriase prefaceri pe toate planurile culturii- in intelesul larg al cuvantului: religie, filozofie, stiinta , arte , institutii, moravurii... Din toata aceasta transformare , prea putin patrunde in lumea noastra. [...] Asa se face ca, dintre toate popoarele ortodoxe din Europa rasariteana, romanii au fost cei la care occidentalizarea a fost cea mai rapida &, mai cu seama , cea mai spontana, favorivata fiind de apartenenta la familia popoarelor neolitice & de afinitatile sentimentale & tamperamentale cu italienii & cu francezii , in sfarsit de afirmarea aproape obsesiva a latinitatii, devenita o idee forta in lupta de emancipare.
( Neagu Djuvara , Intre Orient & Occident. Tarile romane de la inceputul epocii moderne)
duminică, 11 ianuarie 2009
Forme hibride ale civilizatiei romanesti ( mijlocul secolului al XIX-lea)
Comedia (fr.comedie, lat.comoedia)-specie a genului dramatic , in proza sau in versuri , care provoaca rasul prin satirizarea moravurilor, a tipurilor umane sau prin inlantuirea unor situatii neprevazute , avand un final fericit & , deseori , un rol moralizator. Comedia poate fi de caractere , de moravuri , de intriga etc.
Comicul (fr. comique, gr. komikos)- categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele care provoaca rasul. Sursa comicului este contrastul dintre aparenta & esenta, dintre pretentii & realitate , dintre asteptari & rezultate, dintre ceea ce este & ceea ce vrea sa para sau crede ca este un personaj. Contrastul comic este inofensiv & este receptat de spectatori intr-un registru larg de atitudini:bunavointa, amuzament, induiosare, dispret. Comicul implica existenta unui conflict comic (contrastul), a unor situatii & personaje comice.
Tipuri de comic/ forme de realizare a efectului comic in dramaturgie sunt: comicul de situatie, comicul de caractere, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul de nume.
Calc lingvistic-traducerea metaforelor unui cuvant compus sau ale unei locutiuni straine prin echivalentele romanesti, un mijloc extern de imbogatire a vocabularului care consta in copierea, imitarea sau imprumutarea asa-zisei structuri sau forme interne a unui cuvant strain (derivat sau compus) sau a unei unitati frazeologice , ultimele fiind realizate in primul rand prin imitarea unor metode frantuzesti; exemple: a obtineobtenir, cale ferata voie feree, a cadea de acord tomber d'accord.
Decalcurile frazeologice realizate de Chirita constau in traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii romanesti, care in limba franceza au alt echivalent sau nici nu exista. Aceste traduceri mot a mot constituie o dovada a inculturii, a cunoasterii superficiale a limbii straine la moda & sunt o sursa a comicului de limbaj.
Uzul diversificat al limbii literare
Limba literara reprezinta registrul cultivat, aspectul cel mai ingrijit al limbii unei comunitati, codificat prin norme & consolidat cu precadere prin scris , chiar daca exista o varianta orala, utilizata indeosebi in comunicarea in comunicarea didactica sau stiintifica. Desi normele limbii literare au un caracter istoric, ele se modifica lent , caci rolul lor este tocmai acela de a consacra uzul unic a limbii pentru o perioada cat mai lunga de timp. Stilurile functionale (sau limbajele functionale) ale limbii literare sunt varietati ale acesteia , diferentiate intre ele prin scopul pe care il variaza in procesul comunicarii. Specialistii accepta, in general, existenta a trei stilui functionale: beletristic , stiintific & juridic-administrativ, lor adaugandu-li-se & cele publicistic, familiar (colocvial) , oratoric & epistolar.
Variante literare libere
Variantele literare libere sunt acele forme care circula paralel in limba literara actuala , fiind acceptate de lucrarile normative in vigoare, pecum DOOM2, & considerate, asadar, corecte. Intrebuintarea uneia sau a alteia dintre aceste forme este directa , in general, de pereferinta subiectiva a vorbitorului. Contextul in care se produce comunicarea, varsta , profesiunea etc.au & ele o influenta in alegerea variantei considerate a fi cea mai potrivita.
Variantele literare libere sunt fonetice (se diferentiaza prin rostirea unui sunet/ a unui grup de sunete sau a accentului -mănastire/ mânastire, filozof/ filosof; intim/ intim), morfologice (admit flexiunea diferita a substantivului- hamacuri/ hamace & a verbului - avuram/ avuseram), lexicale (admit forme duble ale aceluias termen-margea/ margica) & ortografice (admit folosirea sau nu a cratimei, in functie de ritmul vorbirii- de aici/ de-aici).
Comicul (fr. comique, gr. komikos)- categorie estetica in a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele care provoaca rasul. Sursa comicului este contrastul dintre aparenta & esenta, dintre pretentii & realitate , dintre asteptari & rezultate, dintre ceea ce este & ceea ce vrea sa para sau crede ca este un personaj. Contrastul comic este inofensiv & este receptat de spectatori intr-un registru larg de atitudini:bunavointa, amuzament, induiosare, dispret. Comicul implica existenta unui conflict comic (contrastul), a unor situatii & personaje comice.
Tipuri de comic/ forme de realizare a efectului comic in dramaturgie sunt: comicul de situatie, comicul de caractere, comicul de moravuri, comicul de limbaj, comicul de nume.
Calc lingvistic-traducerea metaforelor unui cuvant compus sau ale unei locutiuni straine prin echivalentele romanesti, un mijloc extern de imbogatire a vocabularului care consta in copierea, imitarea sau imprumutarea asa-zisei structuri sau forme interne a unui cuvant strain (derivat sau compus) sau a unei unitati frazeologice , ultimele fiind realizate in primul rand prin imitarea unor metode frantuzesti; exemple: a obtine
Decalcurile frazeologice realizate de Chirita constau in traducerea cuvant cu cuvant a unor expresii romanesti, care in limba franceza au alt echivalent sau nici nu exista. Aceste traduceri mot a mot constituie o dovada a inculturii, a cunoasterii superficiale a limbii straine la moda & sunt o sursa a comicului de limbaj.
Uzul diversificat al limbii literare
Limba literara reprezinta registrul cultivat, aspectul cel mai ingrijit al limbii unei comunitati, codificat prin norme & consolidat cu precadere prin scris , chiar daca exista o varianta orala, utilizata indeosebi in comunicarea in comunicarea didactica sau stiintifica. Desi normele limbii literare au un caracter istoric, ele se modifica lent , caci rolul lor este tocmai acela de a consacra uzul unic a limbii pentru o perioada cat mai lunga de timp. Stilurile functionale (sau limbajele functionale) ale limbii literare sunt varietati ale acesteia , diferentiate intre ele prin scopul pe care il variaza in procesul comunicarii. Specialistii accepta, in general, existenta a trei stilui functionale: beletristic , stiintific & juridic-administrativ, lor adaugandu-li-se & cele publicistic, familiar (colocvial) , oratoric & epistolar.
Variante literare libere
Variantele literare libere sunt acele forme care circula paralel in limba literara actuala , fiind acceptate de lucrarile normative in vigoare, pecum DOOM2, & considerate, asadar, corecte. Intrebuintarea uneia sau a alteia dintre aceste forme este directa , in general, de pereferinta subiectiva a vorbitorului. Contextul in care se produce comunicarea, varsta , profesiunea etc.au & ele o influenta in alegerea variantei considerate a fi cea mai potrivita.
Variantele literare libere sunt fonetice (se diferentiaza prin rostirea unui sunet/ a unui grup de sunete sau a accentului -mănastire/ mânastire, filozof/ filosof; intim/ intim), morfologice (admit flexiunea diferita a substantivului- hamacuri/ hamace & a verbului - avuram/ avuseram), lexicale (admit forme duble ale aceluias termen-margea/ margica) & ortografice (admit folosirea sau nu a cratimei, in functie de ritmul vorbirii- de aici/ de-aici).
Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri (1818-1890), poet, prozator & dramaturg. Se naste la Bacau intr-o familie boiereasca. Primeste o educatie aleasa , intai in tara , apoi la Paris , unde isi i-a bacalaureatul, dar nu-& incheie studiile de medicina.
Reintors in tara , participa cu tot elanul la miscarea culturala :colaboreaza la Dacia literara(1840) , este membru in directoratul Teatrului National din Iasi, rector la revista Propasirea.
Scriitor de frunte al epocii , se angajeaza in lupta pentru implinirea idealului national: participa la Revolutia de la 1848 ,& este unul dintre sustinatorii ferveniti ai Unirii Principatelor (1859). In timpul domniei lui Cuza are un rol important in a obine , de la guvernele Frantei , Angliei & Piemontului , recunoasterea Unirii.
Iubitor al folclorului romanesc, publica volumul Poezii populare ale romanilor (1852-1853;editie completa, 1866), cuprinzand multe capodopere ale creatiei populare. Isi editeaza primul volum de versuri, Doine & lacramioare, in anul 1853 & compune piese de teatru. Intre 1860notorietatea lui este foarte mare , fiind considerat ,atat in tara, cat & in strainatate , sciitorul reprezentativ al romanilor.
Gratie autoritatii de care se bucura , numeroase reviste ii solicita colaborarea , societatea literara Junimea il invita la seratele ei & se simte onorata de prezenta scriitorului; regele Carol I & regina Elisabeta il au printre invitati. Aceasta este perioada cand Alecsandri publica operele sale majore: Pasteluri , Legende , Ostasii nostri , drama istorica Despot-Voda.
In 1878 ,la Montpellier , in Franta este premiat pentru poezia Cantecul gintei latine, distinctie care in tara starneste multa emotie &-l confirma in postura de "bard" al natiunii.
Ultimii ani ai vietii ii petrece mai mult la Paris, unde fusese numit ministru plenipotentiar. Vara vine intotdeauna in Romania, la castelul Peles , ca invitat al regelui & al reginei, & la Mircesti, locul sau preferat. Aici se stinge in 1890.
Vasile Alecsandri are un rol hotarator in formarea & dezvoltarea teatrului national, prin alcatuirea unui repertoriu romanesc , prin scrierea primelor piese originale & prin formarea gustului publicului pentru teatru. In fond, dramaturgia noastra se naste in Moldova sub directoratul lui Mihail Kogalniceanu,, Costache Negruzzi & Vasile Alecsandri, incepand cu anul 1840.
Scrie vodeviluri, comedii de moravuri(lorgu de la Sadagura, ciclul Chiritelor), feerii folclorice (Sanziana & Pepelea), drame istorice (Despot-Voda), drame de inspiratie clasica (Fantana Blanduziei, Ovidiu). Mare parte din piesele lui Vasile Alecsandri au caracter satiric & critic impotriva moravurilor sociale & politice ale vremii, dupa cum marturiseste scriitorul: ...am proiectat sa fac din teatru un organ spre biciuirea naravurilor rele & a ridicolelor societatii noastre.
Reintors in tara , participa cu tot elanul la miscarea culturala :colaboreaza la Dacia literara(1840) , este membru in directoratul Teatrului National din Iasi, rector la revista Propasirea.
Scriitor de frunte al epocii , se angajeaza in lupta pentru implinirea idealului national: participa la Revolutia de la 1848 ,& este unul dintre sustinatorii ferveniti ai Unirii Principatelor (1859). In timpul domniei lui Cuza are un rol important in a obine , de la guvernele Frantei , Angliei & Piemontului , recunoasterea Unirii.
Iubitor al folclorului romanesc, publica volumul Poezii populare ale romanilor (1852-1853;editie completa, 1866), cuprinzand multe capodopere ale creatiei populare. Isi editeaza primul volum de versuri, Doine & lacramioare, in anul 1853 & compune piese de teatru. Intre 1860notorietatea lui este foarte mare , fiind considerat ,atat in tara, cat & in strainatate , sciitorul reprezentativ al romanilor.
Gratie autoritatii de care se bucura , numeroase reviste ii solicita colaborarea , societatea literara Junimea il invita la seratele ei & se simte onorata de prezenta scriitorului; regele Carol I & regina Elisabeta il au printre invitati. Aceasta este perioada cand Alecsandri publica operele sale majore: Pasteluri , Legende , Ostasii nostri , drama istorica Despot-Voda.
In 1878 ,la Montpellier , in Franta este premiat pentru poezia Cantecul gintei latine, distinctie care in tara starneste multa emotie &-l confirma in postura de "bard" al natiunii.
Ultimii ani ai vietii ii petrece mai mult la Paris, unde fusese numit ministru plenipotentiar. Vara vine intotdeauna in Romania, la castelul Peles , ca invitat al regelui & al reginei, & la Mircesti, locul sau preferat. Aici se stinge in 1890.
Vasile Alecsandri are un rol hotarator in formarea & dezvoltarea teatrului national, prin alcatuirea unui repertoriu romanesc , prin scrierea primelor piese originale & prin formarea gustului publicului pentru teatru. In fond, dramaturgia noastra se naste in Moldova sub directoratul lui Mihail Kogalniceanu,, Costache Negruzzi & Vasile Alecsandri, incepand cu anul 1840.
Scrie vodeviluri, comedii de moravuri(lorgu de la Sadagura, ciclul Chiritelor), feerii folclorice (Sanziana & Pepelea), drame istorice (Despot-Voda), drame de inspiratie clasica (Fantana Blanduziei, Ovidiu). Mare parte din piesele lui Vasile Alecsandri au caracter satiric & critic impotriva moravurilor sociale & politice ale vremii, dupa cum marturiseste scriitorul: ...am proiectat sa fac din teatru un organ spre biciuirea naravurilor rele & a ridicolelor societatii noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
